Țiganiada:Cântecul a X
- Țiganii sfaturile deșarte
- Văzând a de obștelui popor,
- Aleg pe cei învățați la carte,
- Care între sine fac sobor
- Să hotărască ce stăpânie
- Ar fi bună pentru țigănie.
- Cându-s pântece bine sătule,
- Atunci e și gura vorbitoare.
- Sfaturi câte vrei și predestule
- Îți dă și te-învață fieșcare;
- Popa-întorcând de la botăjune,
- Toată, de rost, cazania spune.
- Dară când e lipsă de bucate
- Nu știu cum și mintea să tâmpește
- Și n-are sfaturi așa curate,
- Iară limba tace ca ș-un pește;
- Deci în pântece pline stă toată
- Filosofia cea lămurată.
- Tu râzi?... dar eu mai zic o dată
- Că-a științelor izvoditoare
- Au fost hrana cu bună bucată!...
- Cum din locul sterp nimic răsare,
- Așa dintru mârșavul ajun
- Nu purcede nice-un lucru bun.[1]
- Spune-mi ce lucru bun făcură
- Oarecând săhastrii prin pustie,
- Ce nu primea toată zioa-în gură
- Făr' ierburi cu rădăcini măcrie,
- Mure, bureți, alune și poame,
- Ruptoși, ciuhòși, leșinați de foame?
- Eu ți-oi spune: zilele, săracii,
- Cu tăuni și țânțari neîncetate
- Bătăi avea, nopțile, cu dracii
- Care-îi invita cătră păcate;
- În urmă din oameni buni cu crieri
- Să strămuta-în sălbatece fièri.
- Zieu! aceia n-aflară nici ună
- Dintru cele-învățaturi alese
- Ce pre-oameni fericesc și minună;
- Nu în pustii, nici în păduri dese
- Avură ele-început, ci-în orașe,
- Din oameni cu-obiceaiuri gingașe. [2]
- La Báctra,-în Vavilón, Memfí ș-alte
- Cetăți políte,-în prisos de toate
- Nu în peșteri, ci-în palațuri nalte,
- Nu prin pustii, ci-în curți desfătate,
- Unde sunt cu mâncări pline mese
- Și cu vin dulciu păhară drese!...[3]
- Omir Iliada minunată
- N-o află prin codru, nice-în munte,
- Ci vesel fiindu-și câteodată,
- Cântând la ospețe și la nunte,
- Iar' de vin când bea câte-un păhar
- Să-umplea-îndată de-a muselor har.
- Dumnezeiescul Platon și el
- Bea, mânca cum să cade, domnește;
- Nici iscusitul Aristotel
- Trăia fără vin, carne și pește.
- Pentr-acea de-a lor cărți învățate
- Și-acu ne mirăm; și cu dreptate![4]
- Dar' încătro râvna te răpede
- Din țigănime păn la pustie,
- Dragă musă?... Cine nu-ți va crede
- Că traiul bun face veselie,
- Iar' ajunul pe nime hrănește?
- Însă tu de țigani povestește.
- Păn' țiganii n-avea ce să-îmbuce,
- Gândeai că nu știu îmbina doao;
- Dar' acum, tot să cauți să-ți faci cruce
- Întruna, cu mânile-amândoao,
- Cu câtă-îndrăzneală ș-istățime
- Sfătuește sătula mulțime.
- De când Tandaler bucate-adusă,
- Tot în jocuri, în cântări ș-ospețe
- Multe zile vesele petrecusă,
- Iară cele mai de vârstă fețe
- Tot întins sfătuiea cum să facă
- Rânduială-în țara lor săracă.
- Însă din acele sfaturi toate
- În urmă nu să-alegea nimică,
- Căci, care cum vinea, pe-apucate,
- Necăutând alta numa să zică
- Și el ceva, sau bine sau rău,
- Spunea de-împrotivă sfatul său.
- Unul zicea că nu-i trebuință
- De-a face vreo rânduială-în țară
- Căci, după direapta socotință,
- Toată rânduiala-i o povară
- Și nu s-ar cădea să să supună
- Ei nimene de voie bună.
- „Rânduiala-i bună păntru hăi mari
- (Zicea) ce-în frâu țin pă hăi mai mici,
- Păcum păntru vozi, vornici, spătari,
- Logofeți, visternici și păharnici,
- Care prin rânduială sânguri
- Iau și-împart a țării venituri."[5]
- Altul striga: „Ba să hie-în țară
- O tocmală, dar' nu dă hele
- Care nu plătesc nice o piară
- Putrădă, dar cării pe su stele
- Asemenea-alta să nu mai hie,
- Că-amintrele faceți nebunie.
- Adecă să him toți de preună
- Țărani sau boieri făr' osăbire;
- Asta-i rânduiala ha mai bună!...
- Toți avem ahălaș' trup și fire,
- Toți dară-asemene vrednicie
- S-avem într-a noastră țigănie."
- Era și care poftea pe-un vodă
- Ș-un divan cu toată boierimea,
- Pentrucă-așa fu pănă-acu modă,
- De care mândra țigănie
- Nu să cade să să depărteze,
- Ci mai vârtos are să-i urmeze.[6]
- Unii poftea ca nice-un sărac
- Să nu fie-în țara țigănească,
- Alții, ca de bir și dare-în veac
- Nimic să nu să mai pomenească.
- Ceștea, ca nice-o slujbă să fie,
- Ceia, ca-alții să le lucre moșie!...
- Destul că nu-i acea minunată
- Părere-a minții buiguitoare
- Care să nu fie fost lăudată
- Într-acea pre cinstită-adunare;
- Dar' ce folos... când ce-astăzi le plăcea,
- Aceaiaș mâne toți o hulea!
- Într-acea de sfadă și gâlceavă
- Nu era mai nice-o zi deșartă,
- Ba ș-alte lucruri fără ispravă
- Să scornea după-adunarea spartă,
- Căci mergând pe-acasă-într-adevăr
- Unii cu-alții să lua de păr.
- Puțin lipsea ca să nu să bată
- Câteodată toată țigănia.
- Să-învrăjbisă-acum ceată cu ceată
- Și neputându-și ținea mănia,
- Tocma când era sfatul mai mare
- Atuncia ei să sfădea mai tare.
- Deci, precum spun cărțile ciorești,
- De șepte ori într-o săptămână
- S-au bătut voinicii țigănești,
- Că-adunarea lor era fântână
- Și-izvorul vrajbelor totdăună,
- Nici unul pe-altul lăsa să spună.
- Așa dânșii, prin chiară dovadă
- A multor pățiri triste, văzură
- Că prin vorbă multă și prin sfadă
- Numa cât s-ațiță vrajbă ș-ură
- Care sfătuirii bune strică
- Ș-în urmă nu s-alege nimică.
- Căci, întru-adunările mai toate,
- Unde norodul fără-osăbire
- A vorbi și sfătuire poate,
- Purure gâlceavă, neunire,
- Pricíre cu vrajbă stăpânește.
- Dar' nimic bine să hotărăște.
- Cel mai obraznic și mai mișel
- Acolo mai înțălept să ține
- Decât Socrát, Platon ș-Aristotel,
- Iar' cel bun, cel înțălept rămâne
- De-o parte, mestecat în mulțime
- Și ne băgat în samă de nime.
- Pentr-aceasta bătrânii gândiră
- Să facă-o rânduială mai bună;
- Cu sfatul drept, apoi hotărâră
- Ca să nu să-adune depreună
- Toată gloata la deobștele sfat,
- Ci din toată ceata-un delegat.[7]
- Adecă toată ceata-îndesine,
- Întru-o adunare deosăbită,
- Din cetașii săi, cercetând bine,
- O persoană s-aleagă cinstită
- Carea să le fie solitoare
- La cea mare și deobște-adunare.
- În puține zile toate fură
- După-această poruncă făcute;
- Tot oameni cu mare-învățătură
- Și cunoscuți de bună vărtute,
- Din dirept sfatul a tuturor
- S-au trimis la deobștele sobor.[8]
- Acolo să văzură-adunate
- Mințile cele-întii și de frunte
- Alcătuind o noao cetate
- Ca ș-acum în Paris cei din munte.
- De socoteli nalte ș-învățate
- Să minunară neamurile toate.[9]
- Deci, precum spun cărțile ciorene,
- Multe ei lucruri bune-așezară,
- Dar' n-ar ajunge-o mie de pene,
- Nici toată hârtia din țară
- Ca să să poată scriere toate
- Rânduielele lor așezate.
- Mulți oameni înțălepți să sculară
- Cu voroave supțiri ș-învățate,
- Carii de-amăruntul arătară
- Că monarhia este din toate
- Cea mai bună și mai potrivită
- Pentr-o soțietate-omenită.[10]
- Barorèu, unul din delegați,
- Să sâli cu multă-învățătură
- Ca să-arete celor adunați,
- Din istorie și din Scriptură,
- Cum că stăpânia monarhică
- Este dintru toate mai harnică.
- „Unul este-adevărul (el zisă),
- Un Dumnezieu, un suflet, un soare
- (Precum și mândru Solomon scrisă).
- Deci numai o vâlvă stăpânitoare
- Și-împărăția unui să fie
- Ș-întru d-alba noastră țigănie.
- Cea prenaltă vecinică ființă
- Ne-au dat pildă-în toate vederată,
- De-a cunoaște sfânta sa voință.
- Însăș' mama natură ne-arată
- Că toată chivernisirea bună
- Vine și spânzură dintr-o mână.
- Cum trupul omenesc un cap are,
- Care poartă și povățuiește
- Toate celelalte mădulare,
- Așa noi voind înțălepțește
- A tocmire-o dreaptă stăpânire,
- Un cap s-așezăm de temelie;[11]
- Adecă trupul cetățenesc
- Prin sângur unul să să cârmeze,
- Așa, buni bărbați, vă sfătuiesc,
- Și de-ar fi pănă mâne să vă-ureze
- Cineva pentru-altă stăpânire,
- N-eți afla mai bună, după fire.
- Unde unul trebile direge,
- Toate merg în bună rânduială:
- Voia lui pentru toți este lege,
- La toți e poruncă-a lui clipeală,
- Toate-orânduielile făcute
- Să duc în fârșit lesne și iute.
- Fiind puterea-oblăduitoare,
- Într-un punt sângur împreunată,
- Mai deplin lucrează și mai tare;
- Prin însă toată partea-i legată
- Cătră totul său și cătră sine
- Iar' domnia mai sigur să ține.[12]
- Un monarh dară vă sfătuiesc
- Ori supt ce numire și poreclă,
- Să puneți pe tronul țigănesc;
- Cèlelalte domnii sunt de steclă,
- Pe care le frânge-o lovitură
- Ș-izvorăsc numa nepace ș-ură!
- Cine toate relele nu știe,
- În care pe cetățeni împlântă
- Neodihnita democrație?
- Unul cu alt luptă, să frământă,
- Unul pe-altul surpă, micșorează,
- Cetățan pe cetățan s-armează.
- Rogu-vă, norodul ce-înțălege
- Pentru cârmuirea vreunui stat?
- El purure pe-acela ș-alege,
- Au dictator sau consul în sănat,
- Care-i dă, l-măgulește,-i să-îmbie.
- Măcar să n-aibă-altă vrednicie.[13]
- Așa la dregătorii primare[14]
- Vin întriganți ș-amegèi neharnici,
- Trùfași bogătari cu punga mare
- Și minte mică, pentru că-s darnici;
- Iar' a celor buni și cu vărtute
- Vrednicii rămân necunoscute.
- Iar' când unul s-ajungă odată
- Bun, drept, înțălept să poruncească
- Și va sâli gloata desfrânată
- Ca prestrâns legile să păzască,
- Atunci gloata nu știe măsură.
- Ci defaimă toată legătură.
- Pentru că-învățată-în volnicie
- Nu sufere nice-o contenire,
- Iară de-altă parte, bine știe
- Că-a sa este toată stăpânire;
- Deci leapădă, calcă și cele
- Mai drepte și mai bune tocmele,[15]
- Iar' pe cel bun, care vru s-o facă
- Ascultătoare,-îl mână-în urgie
- Prin o mișea lepădată-ostracă.
- Aristíd de pildă să vă fie,
- Cel mai bun și mai drept în Atina,
- Cui dreptatea i-au fost toată vina.
- Deci, care poporului în mână
- Lasă cârma și puterea-întie,
- Acel unirea deobște dejghină,
- Pierde țara, după-a mea părere!...
- Dă sabia-în mână la turbat
- Și cuțit pruncului neînțărcat.
- În scurt, la macar ce repúblică
- Tu n-afli liniște-adevărată,
- Toate să strămută, să-înduplecă,
- Nu e lege statornică,-așezată;
- Nici poate fi, că porunci-s multe
- Și puțini care vor să le-asculte.[16]
- Republica-i țarină pustie:
- Care cum vine roada-i culege,
- Cel puternic răpește-în tărie,
- Că nu-l contenește nici o lege;
- Așa venitul de obște piere
- Între mai multe răpace ghierre.
- Oameni-s așa făcuți din fire
- Ca-între cei asemene cu sine
- Să poftească-a fi cu deosăbire;
- Fieșcare el mai bun să ține
- Decât pe ceialalți; de acie
- Tot însul trage pe-întieție.
- Pentr-acea-în republice să scoală
- Unul pe-altul pentru-întiețime
- Și purure vrajbă cu răscoală
- Turburează pe biata mulțime.
- Asta-i izvodul a neîncetate
- Rele,-în democrateca cetate.[17]
- Iar' unde s-au hotărât odată
- Ca sângur unul să stăpânească,
- Toată-acest feliu de pricire-înceată,
- Toata vrajbelor să stânge iască,
- Căci nici unul pre monarhul țâne
- În cevaș' asemene cu sine,
- Ci caută la dâns întru nălție,
- Ca la un Dumnezieu pământesc,
- Nici poftește-asemene să-i fie.
- Deci, mai mult ca să nu mă lățesc,
- Încheiu cuvântul și vă zic iară:
- Monarhia-i cea mai bună-în țară.
- De-aristocrație n-am ce zice,
- Că știu cum că nime dintru voi
- În adins va voi să rădice
- O stăpânie de trei sau de doi,
- Sau doară și mai de mulți împreună,
- Căci ar fi pofta cea mai nebună.[18]
- Acel pe care-ursita neblândă
- L-au predeștinat ca să slujască,[19]
- Au n-are el mai multă dobândă
- Când unui a șerbi să voiască
- Decât la mai mulți? Pentru ce dară
- Să voim noi mai mulți domni în țară?
- Precum n-au fost niciodinioara
- Mulțimea bună sfătuitoare,
- Așa ș-aristocrația, doară
- Încă și mai păgubitoare
- Totdeuna fu pentru cetate
- Ș-întru societățile toate.
- Care-au cetit istoria vechie
- De la-început, din epoca-întie,
- Sau de la cea mai dintii părechie,
- Când încă nu era vreo domnie,
- Va băga de samă că-într-întii
- Era numa părinții și fii.[20]
- Adecă stăpânia firească
- Care-au părinții-asupra fiilor.
- Astă-oblăduire părintească
- Nu era pusă de nici un sobor,
- Ci cădea fără de-împrotivie
- Pre cel mai bătrân din familie.
- Atuncia, prin legături de sânge
- Și prin de-aproape frățietate
- Era supuși fără de-a să plânge
- Oamenii, supt astă-autoritate,
- Unei, ceii mai bătrâne fețe,
- Și să chivernisea cu binețe.
- Iar' după ce foarte să mulțiră,
- La familiile deosăbite
- Legături de sânge să răciră,
- Frățietăți fură răslățite,
- Apoi fără-enèrghie rămasă
- Ș-această stăpânie de casă.
- Pentru că dreptul celui mai tare
- Începu cu dârza volnicie
- A face-un feliu de domnie care
- Să chiamă-anárhia, pe grecie:
- O idră cu capete mai multe
- Ce nici unul de-altul vra s-asculte.
- Această namilă sângeroasă
- Lung răzvrăti neamul omenesc,
- Păn' prin o tâmplare norocoasă,
- Prin un sfat de obște bărbătesc,
- Pământenii de vrajbe-obosiți
- De-a-și face pravile fură sâliți.
- Cei de-o limbă și de-un soiu de-acia
- S-uniră-într-o de obște cetate;
- Însă ne vrând să dea stăpânia
- La nime-în mână, prin așezate
- Drepturi firești, pentru toți făcură
- Deobște domnia, cu legătură.
- Prin ușoare legi democrátice,
- Cu drept asemene de persoane,
- Ei de sine, după pragmatece
- Depreună-așezate canoane,
- Să chivernisea când rău, când bine
- Și s-apăra de neamuri străine.
- Dar' fiindcă-aceste legi făcute
- În pripă de sloboda mulțime,
- N-au putut s-aibă-atâta vărtute,
- Ca să nu le poată frânge nime,
- Cei mai tari și cu multă-îndrăzneală
- Rupsără-în urmă ș-astă tocmeală.
- Anahárs bine-au zis odinioară
- Că cest feliu de legi au sămănare
- Cu cea pre sumțirică păioară
- A păinginului, întru care
- Să-încurcă musca slabă și mică,
- Iar' cea mare și tare o strică.[21]
- Așa-în democráție cei tari
- Frâng legile fără nice-o frică
- Și din zi-în zi făcându-să mai mari
- Peste toți ceialalți să rădică,
- Iar' între sine făr' contenire
- Să luptă pentru protimisire.
- De-aci războaiele cetățene
- Să-încep, vrajba din nontru s-ațiță,
- Dejghinări și vânzării viclene
- Iar' năcăjesc omeneasca viță,
- Pentru mândria duor sau a trii
- Carii vor să fie cei dintii.
- După lungi războaie, multă ceartă,
- Căpetenile părților iară
- Să-împacă-între sine și să iartă,
- Dar' cine rămâne de măscară?
- Norodul! prin a cărui sâlință
- Ei ajunsără la cea putință!...[22]
- Acești înalți preste popor,
- Apoi fac o legătură noao
- Și să pun stăpâni a tuturor;
- Lăpădând fățarnica măntao
- Fac pe ceialalți să le slujească
- Supt domnie-aristocraticească.
- Dar fiindcă-între cei mari sumeți
- Aristocrați, lacomi spre domnie,
- Preteșugul e plin de scăieți
- Și tot însul va ca-întii să fie,
- Nu poate-între dânșii să domnească
- Lung pacea și priința frățească;
- Acuș' unul pe-altul iar' să scoală,
- Cel mai iscusit și care știe
- A să cumpăta pe toți înșală,
- Un pe altul scoate din domnie
- Și măgulind mulțimea vârtos,
- În urmă-o pleacă spre-al său folos.
- Mulțimea, de mult acu-învățată
- A sluji, de samă nu bagă,
- Numa s-aibă-odihnă și bucată;
- Nici caută cine mânile-i leagă,
- Ci de voia sa cu bucurie
- Zidește tronul de monarhie.
- Unui domnitoriu s-aruncă-în brață,
- Toată lui îș încrede puterea,
- Iar' el zidindu-și nalte palață
- Și grijind pentru lungă ținerea
- Aceștii domnii, în toate zile
- Se ferește-a face rău și sâle,
- Ci, ca ș-unul de obște părinte
- Pre supuși apără, mângăiește,
- Legi drepte-întemeiază și sfinte,
- Averea tuturor ocrotește
- Socotind toată-a sa fericire
- Întru-a supușilor săi iubire.[23]
- Așa, purure să părândară
- Stăpâniile una după-altă
- Mergând din spiță-în spiță pe scară,
- Păn' ajunsără la spița naltă
- Pe care chemăm noi monarhie,
- Adecă-a unui sângur domnie.
- Prin aceasta, liniștea dorită
- Iară să-întoarsă-în soțietate
- Și vrajba fu detot izgonită.
- Oamenii văzură că din toate
- Acest feliu de domnire-e mai bună
- Și vecinică-i dederă cunună".[24]
- Aici lunga sa fărșind urare
- Baroreu, adâncă-urmă tăcere
- În toată cinstita adunare,
- Și păru că toți avea plăcere
- S-aleagă-un monarh. Văzând că nime
- Nu să scoală-a zice din mulțime,
- Slobozan atuncia de-altă parte,
- Cu dovezi și voroavă-îniuțită
- Vru s-arete din minte și carte
- Că nu-i domnie mai fericită
- Decât o republecă-așezată.
- Iacătă-vă zicerea lui toată:
- „Deacă-ar fi cu putință să fie
- Un om preste toți mai înțălept,
- Neviclean și făr' de fățărie,
- Cel mai bun la suflet și mai drept,
- Și-acest om cu noi lăcuitoriu
- Ca să fie și nemuritoriu,
- Acel om cu-un suflet așa mare
- Și proprietăți neasămănate
- Să să facă-apoi, prin o tâmplare,
- Monárh absolut într-o cetate,
- Sângur lui și eu doar' m-aș supune
- Din pricinile care voi spune.[25]
- Întii, că-aș fi-încredințat nainte
- Cum că e cel mai bun om dintru toți
- Și va stăpâni ca ș-un părinte,
- Pe mine și pe-a miei târzii nepoți,
- Apoi, fiind el nemuritoriu,
- Nu mă-aș, teme de-a lui următoriu.
- Atunci numa și eu m-aș plecare
- La monarhia cea lăudată;
- Însă numa la ceastă tâmplare
- Care știu că nu va fi niceodată,
- Căci oameni aleși fără prihană
- Nu s-află ca marfa la dugheană,
- Ci sunt și mai rari decât demánții!
- Nice să cunosc pe din afară,
- De pe porturi, precum eleganții...
- Ci prin ispitire lungă. Dară,
- Și după ce să cunosc odată,
- Altă-împrotivire li să-arată,
- Adecă că nu-s nemuritori
- (Căci pământenii nu pot să fie).
- Pentr-aceasta-îmi par visuitori
- Care zic cum că supt monarhie
- Ar fi traiul cel mai bun și lin
- Ș-ar fi domnia cea mai de plin.
- Să punem că doar' vom alege
- Pe cel mai vrednic dintru noi toți,
- Sângur să aibă trebile-a ne drege;
- Dar' cum vor fi-a lui fii și nepoți?
- Oare fi-vor ca ș-a lor părinte
- Așa buni, drepți, așa cu minte?
- Ispitirea fost-au totdeuna
- Prebună la om sfătuitoare,
- Ispitirea dară să ne spună
- Monarhia ce feliu de-urmări are.
- Istoria vremilor trecute
- Va putea-într-aceasta să ne-ajute.
- 1
- Care ne-învață fără sminteală
- Cum că, de-au și fost odinioară
- Un domn cu dreaptă socoteală
- Bun, întreg și cu vărtute rară,
- Totuș' sau pre rar sau niceodată
- Fiiul au fost precum al său tată.
- Cum dară pentru' unul să fie
- Cât de-ales, noi să supunem toată
- Moștenirea noastră supt robie?
- Și cine e care să ne poată
- Chizăși cum că-urmașii lui toți
- Vor fi ca dânsul buni patrioți?
- Unul numa, din toată sămânța
- A lui, să punem că va fi rău,[26]
- Metahirisind a sa putință
- Volnicește, după chieful său;
- Atunci toată-a noastră viitoare
- Viță, iacătă-o lui șerbitoare.[27]
- El având toată puterea-în mână,
- De-ar și fi strâns măcar cu ce lege,
- Cu nice-o lege mai mult să-înfrână,
- Cu nice-o socotință să drege,
- Ci calcă toate, ba-încă și cele
- A cetății mai sfinte tocmele.
- Cine poate apoi cum să cuvine
- Să vă-înșire cumpleții și rele,
- Nedreptăți și de cruzime pline
- Tâmplări, osăbitele-asuprele
- Care-apasă atunci pe norodul mișel,
- Din pricina-unui monarh ca-acel?
- Dar să punem că toți ar fi buni
- Urmașii tronului monarhicesc,
- Căci a fi răi n-au drepte pricini,
- Când să-ascultă de-ai săi, să cinstesc,
- Totuș', zic eu, cât e despre mine,
- Monarhii nu-mi plac ș-aduc pricine.[28]
- Un om sângur întru monarhie,
- De-ar avea și capul cel mai mare,
- De-ar pune sâlință câtă știe,
- Totuș' nu poate el cercetare,
- Cunoaște, hotărî sângur toate
- Trebile ce să tâmplă-în cetate.
- Trebuie dar' să-ș aleagă-ajutoriu,
- Adecă sfetnici lui încrezuți,
- Ca să meargă trebile cu sporiu;
- Acest feliu de oameni sunt știuți
- Pe la noi, supt nume de viziri,
- De miniștri, de lorzi și pairi...
- Monarhul, sau neajuns doară la minte,
- Sau trândav, nebăgătoriu de samă,
- Părăsând datoriile sfinte
- Acestor să-încrede fără teamă,
- Și fiindu-i așa cu-îndemână,
- Cârma-împărății le dă-în mână.[29]
- Spre-aceasta monarhul totdeauna
- Alege pre cei ce-s mai de-aproape,
- Ce pe lângă tronul său s-adună,
- Aibă ei direpte sau doară schioape
- Socoteli. Iar' acei mai cu samă
- Curteni sau ciocoi de curți să cheamă.
- Soiu de oameni vicleni, fără lege,
- Învârtiți, șereți și plini de-intrige,
- Cari așa știu întinde-a sa mreje,
- Cât monarhul fără nice-o grije
- În urmă să-încurcă cu deadins
- Și să trezește de lațuri prins.
- Iar' dânșii deacă-l apucă-o dată,
- Vai atunci de norodul supus!
- Atunci Direptul nu să mai caută,
- Strâmbătatea-îș' pune tronul sus;
- Robia lanțurile-ș gătește,
- Tirănia toate-oblăduiește.[30]
- Eu nu vă grăiesc din teorie,
- Ci din prácteca de toate zile.
- Căutați la fieșcare-împărăție,
- Câte strâmbătăți și câte sâle
- Să tâmplă bieților cetățeni
- Prin acest feliu de ciocoi curteni!...
- Deci, măcar adevărat să fie,
- După teoria cea mai chiară,
- Cum că lăudata monarhie
- Este-un chip de stăpânie rară,
- Carea bine-în sine socotită
- E dintru toate mai săvârșită,
- Totuș', după practeca știută,
- Din monarhia cea mai deplină
- Despoția-în urmă fu născută,
- Cum naște din grâul bun neghină;
- Nici să poate-împedecare pune
- Aceștii firești stricăciune.[31]
- Un oblăduitoriu în cetate
- Este-un verme pus la rădăcine
- A unui copaciu cu desfătate
- Ramuri, a cărui groasă trupină
- Nici vânturi, nici fortuni ia în samă,
- Nici însuș' de fulger să dăramă.
- Totuș' acel mititel cărete
- Pe-încet, dedesupt, începe-a roade
- Mădùha-împrejur și pe-îndelete,
- Păn ce copaciul seacă și cade.
- Iar' a putrezirii lui pricină
- Fu cel vierme de la rădăcină.
- Nici poate cineva doar' să zică
- Cum că să pot face-în monarhie
- Și pentru monarh legi ce în frică
- Oarecum de-a purure să-l ție,
- Ca să nu iasă din cale-afară,
- Ci după legi să domnească-în țară.[32]
- Căci dovedit lucru este cum că
- A pune legi ș-a n-avea tărie
- De-a sâlirea spre-a legii poruncă
- Pe cei supuși, este mișelie!...
- Cum dar a sili voi veți putea
- Pe monarhul, când el să nu vrea?
- El are toată putința-în mâna
- Ce de cătră obște i s-au dat;
- Puneți că calcă legea ș-o-îngână!...
- Nici va să ție pe ce-au jurat!
- În ce chip îl veți face să ție
- Legea, să-ș' plinească datorie?
- Stăpânia-în mâna celui rău
- Arma-i în mâna celui turbat.
- Deci, după dirept cugetul mieu,
- Nici princip, nici craiu, nici împărat
- Vă sfătuiesc, dar' nice sultan,
- Cu mult mai puțin vodă și ban,[33]
- Ci-o republecă bine-așezată,
- Pe temeiuri firești, neclătite,
- După-o socotință lămurată
- Și lungi filosoficești ispite,
- Că sângur ast feliu de stăpânie
- Este bună pentru țigănie.
- Ș-adevărat! ori că nu-i viață
- Fericită,-ori numa-în republecă;
- Aceasta speriența ne-învață,
- Dar' nice toate mă înduplecă
- Ce-adusă Baroreu pentru monarhie,
- Măcar adevărată să fie.
- În republecă-omul să rădică
- La vrednicia sa cea deplină,
- Fie de viță mare sau mică,
- Aibă-avuție multă sau puțină,
- Totuș' asemene drepturi are
- Cu cela care este mai mare.[34]
- Lui e patria ca dulce mamă,
- Iar' el patrii ca ș-un băiat;
- Și nu-în zădar fiiul ei să cheamă,
- Căci îi dă hrană, viață, stat,
- Om slobod îl face și viteaz,
- Ba-l mângăe-în vreme de năcaz.
- De-ar fi monarhia cât de bună,
- Cu vreme să mută-în despoție
- Care-apoi pe tirani încunună;
- Acești duc pe norod la șerbie,
- Apasă-în țărână ș-ovilesc
- De-a-purure neamul omenesc.
- În răpublecă-s toți cetățenii
- Frați și fii a unii maice bune,
- Ei sunt a țării deobște moștenii,
- Legea pre toți asemene-i pune,
- Și, de-are carevaș' osăbire,
- E sângur cel cu-îmbunătățire.
- Care-i mai vrednic dregătorește,
- Ales fiind cu deobște voință,
- Însă nu dă porunci volnicește,
- După-a sa părere și putință,
- Ci fieștecare dregătoriu
- E numa de legi-împlinitoriu.
- Dară-în monarhia lăudată
- Toate-s de-împrotivă și pe dos,
- Cetățenii acolo-s toți o gloată,
- Un norod giosit și ticălos
- Ce-i hotărât numa să șerbeze.
- Pre dregătorii săi să-îmbuibeze.
- Monarhul acolo stă deoparte,
- Pre care nice-o pravilă strânge,
- De-alta stă norodul, a cui soarte
- E voia domnului său a nu frânge,
- A urma de amărunt ș-orbește
- Toate ce monarhul poruncește.[35]
- Toți îs slujitori a-unui stăpân,
- Acela-i domnul lor ș-autocrat,
- Toate ce ei au, mult sau puțin,
- Spre visterie s-au numărat,
- Căci monarhul averile toate
- Ca moștenirea sa le socoate.
- Din milostivirea sa prenaltă
- Biruri aruncă pe țară grele;
- O poruncă merge după-alaltă
- Pentru-angării, dabile,-împlinele,
- Dar' nice-una merge s-ispitească
- Ce-ar avea și țara să poftească.
- N-are el destul nice-o dinioară,
- Ci-avuții peste-avuții adună
- Cu feliu de feliu de chipuri cu-ocară,
- Nimica lui așa dulce nu sună
- Ca banul, căci cu aceasta leagă
- El cătră sine pe țara-întreagă.[36]
- Celor ce slujesc lui cu credință,
- Împarte privileghii și-i scoate
- Cu toată viitoarea sămânță
- Dintru mijlocul de obștii gloate
- Dându-le boierii de moșie,
- Făcându-i nobli prin o hârtie.[37]
- Toți acești apoi, prin o schimbare
- Minunată, firea-întie-ș' mută
- Și cu gloata proastă, mestecare
- Sau de obște petrecere-împrumută
- N-au mai mult, ci toți nemeși să cheamă,
- Care nici dare plătesc, nici vamă.
- Vezi ce face-o sângură hârtie,
- Cum cilibește într-o clipită
- Toată viitoarea săminție!...
- De-ar fi tocma și cea mai urâtă;
- Care-apoi pe noi, pe cei mai mici,
- Ne cheamă țărani, proști și mojici!
- În monarhie nu e cea sâmțire
- Noablă, de suflet înălțătoare
- Ce să cheamă-a patrii iubire,
- Nici alte vărtuți strălucitoare
- Ce-în răpublece de-atâte ori
- Minună pre nepoții viitori.
- În monarhie și cel mai bun
- Egoìst a să face-e silit,
- Pentru că la o samă să pun
- Cu cel rău și cel mai urgisit,
- Ș-acela să caută și să-ascultă
- Care-are bogătate mai multă.
- Vându-să dregătorii alese
- Pe bani ș-într-alte chipuri giosite;
- De-ai avea tu vrednicii ca șese,
- Nu vei dobândi slujbe cinstite
- Făr argint sau făr' ciocotnițire
- Sau alt feliu de-ovilită giosire.
- Ca să v-o spun și mai chiar în urmă,
- Împărăția monarhicească
- Să poate-asămănarea cu-o turmă
- De oi care-într-un imaș să pască,
- Iar' monarhul ca un păcurariu
- Ce șede-a' umbră supt un stăjariu.
- Lupi-s nepretenii din afară,
- Câni-s ostașii cei păzitori,
- Staurul e oraș, imașu-i țară,
- Stâna-i visteria cu comori,
- Strunga-i plata birului domnesc
- Ș-altor dări, după cum să numesc.
- Păcurariul mulge oile sale
- În toate zile, și cea mai bună
- Hrană-a mieilor ia, fără cale;
- Apoi de cătră maice-i dezună,
- Ba-i vinde-în târg, la măcelărie,
- Iar pe cei ce rămân, junghie șie.[38]
- Cât apucă ele cevaș lână,
- Îndată le tunde păn' la piele
- Necăutând de bălaie, săină,
- Zicând că le curăță de rele,
- De căpuși, cârcei, și ca la soare
- Păscând să le fie mai răcoare.
- Ș-atâte mii de mii de-oi să tund,
- Să mulg, să junghie pentru o stână;
- Pentru-un păcurariu lacom, flămând;
- Deci pe care-îngreunează lână
- Aleagă-și un păcurariu păstoriu,
- Eu nu!... Mai bucuros voiu să moriu!"
- Și cu-acestea fârși el voroava,
- După care Janalău a zice
- Să găta, Janalău din Roșava.
- Dar', când era glasul să răspice,
- Toți băgară de samă că-i sară
- Hotărând să zică de-altă oară.[39]
- FÂRȘIT
- Jump up ↑ Poetul
iar' începe cântecul cu un moral țigănesc, adecă că în pântece pline
este toată învățătura. Om vedea cum va dovedi el aceasta. M. P.
- Jump up ↑ Poetul
acesta, eu văd că de nime bine nu vorbește. Acum s-apucă și de
săhastrii, amărâtul, și nu știe că toată învățătura lumii aceștia e
gunoiu înaintea lui Dumnezieu, și acei precuvioși părinți, măcar că
putea să să procopsască în științele deșerte, dar le defăima și să
frângea cu posturi și tot feliu de netihnă omenească, ca să dobândească
împărăția ceriurilor. Păr. Evlavios.
- a) Așa dară bine zice poetul că ei nu o aflat nice o învățătură!...
- Mustrul ot Punt.
- b) Poetul aici vorbește de învățăturile lumești; deci lucrul, precum îl socotește el firește în sine, este adevărat. Musofilos.
- Jump up ↑ Bactra
au fost în părțile Midii, despre Răsărit, și, precum s-arată din
istoriile vechi, acolo au fost odinioară scóla științelor și a
învățăturilor; aceaia au fost patria vestitului Zoroástru; de-acolo au împrumutat apoi Vavilónul, în Haldéa, cunoștințele sale, apoi Finichia și Eghiptul, unde era cetatea Mèmfi, și de-acolo mai târziu au venit la greci. Mitr. Perea.
- Jump up ↑ Eu
întii mă minunai de tema poetului, socotind că nu va putea să iasă din
lavirint, dar acum văd că are dreptate și nu-i de a zice împrotivă.
Criticos.
- Jump up ↑ Dintru
aceste socoteli să vede că bine au zis oarecând neștine, că nu este așa
de fără minte socotință în lume, care să nu fie avut patronul
ș-apărătoriul său.
- a) Preadevărat! că multe foarte
sunt socotințe de acel feliu, care certate bine, după arătarea minții
ceii mai lămurate, s-află în urmă că sunt himere și izvodiri
buiguitoare; și totuș, să primesc de neamuri întregi! Alitofilos.
- Jump up ↑ Curios lucru! Deac' ar fi toți boieri, cine ar fi atunci slugă? Mândrilă.
- a) Numa să fiu eu boieriu, sluga să află îndată, pe bună leafă. Onoch.
- b) Că nu-i așa, vere! Căci cându-s toți boieri, atuncia nu poți avea alt slugă
- fără pe boieriu; însă care-i boieriu ca și tine, nu va merge să slujască la altul. Idiot.
- v) Mi să pare că aceasta-i totuna: ori să fie toți țărani, ori toți boieri; osăbirea este numa întru numire. C. Criticos.
- Jump up ↑ Delegat, adecă hotărât despre mulțime și solitoriu.
- Jump up ↑ Adecă
bătrânii socotindu-să că unde să adună tot norodul fără osăbire nu să
poate izprăvi nimica, pentru aceasta hotărâră ca dintru toată ceata să
să aleagă unul care-i mai învățat și procopsit dintru toți, și fiește
care ceată să-și trimeată omul său ales, la soborul de obște; la care
sobor să nu fie alții fără numai acești delegați. M. P.
- Jump up ↑ Acolo
zice poetul că s-au întâmplat de au fost aleși oamenii cei mai
înțălepți și cu minte, ca și pe vremea răvoluții franțozești, în Paris.
M. P.
- a) Dintr-acest loc să știe că autoriu cărții au scris pe acea vreme. Criticos.
- Jump up ↑ Zice
autoriu că, după izvodul cărților din Cioara, foarte multe lucruri bune
au așezat acești învățați țigănești, da' toate nu s-au putut scrie. M.
P.
- Jump up ↑ Baroreu
adecă grăiește pentru monarhie sau stăpânia unui și ia dovada sa din
fire, zicând că firea întru toate ne-arată că toată oblăduirea bună stă
întru o putere cârmuitoare și nu întru mai multe; precum zice că capul
la om cârmuiește toate celelalte mădulări, așa și întru o țară, numai
unul să fie care cârmuiește, iar nu mai mulți. M. P.
- Jump up ↑ Eu nu-l înțăleg; îm pare că vorbește într-altă limbă. Idiot.
- a) Eu încă nu-l înțăleg, măcar vorbește romănește. Onoch.
- Jump up ↑ Monarh va să zică sângur stăpânitoriu. Însă trebuie a lua sama că cuvântul cetate,
vorbind politicește, nu să înțălege locul cel întărit cu ziduri sau
tăria, precum la vorba de obște, ci în noima învățată și politicească să
înțălege adunarea tuturor oamenilor de supt o stăpânie sau, de obște
vorbind, toată țara, căci vine de la cuvântul lătinesc civitas
(țivitas), carea să alcătuiește din cives (țives) adecă cetățeni. Iar' democrația va să zică stăpânia norodului, când adeca norodul stăpânește. C. Filologos.
- Jump up ↑ Primariu va să zică de rândul dintii. Fil.
- Jump up ↑ Adecă
va să zică Baroreu că democrația sau când puterea poruncitoare este în
mâna norodului, atuncia să rădică la dregătorii cele de întii,
intrigánții ș-amegeii, pentru că acește știu măguli mulțime și a o trage
în partea sa prin daruri; și acești apoi dau voie norodului și
volnicie. Apoi când să tâmplă de ajunge unul întreg și îmbunătățit, la
cârma democrației, și va să-i stringă spre ascultarea legii, atuncea
gloata învățată la volnicie, știind că ea stăpânește, nu păzește nici o
măsură și strică toate, încă și cele mai bune tocmele. M. P.
- Jump up ↑ Iară
(merge Baroreu zicând) pe cel om bun care vru să facă bine țării și să
aducă rânduială, îi trimite în urgie, precum trimisără athenienii pe
dreptul Aristid.
- a) Ostracă este cuvânt grecesc.
- Jump up ↑ Repùblecă
va să zică lucrul de obște sau interèsul al tuturor de obște; pentru
aceasta stăpânia, unde fieșcare din norod și toți depreună au parte la
cârma împărății sau a țării, s-au zis de la latini respublica, adecă după chipul voroavei noastre de astezi, repùblecă,
și să osăbește de la monarhie prin aceasta că la monarhie, precum noima
cuvântului grecesc arată, numai unul poruncește și pune legi, iar toți
ceialalți trebuie să asculte. Pentru aceasta zice Baroreu că unde mai
mulți sau toți poruncesc, acolo totdeauna vrajbă și gâlceavă este.
- Jump up ↑ Deci
(adauge Baroreu), mai bună este monarhia, unde nu pot fi acest feliu de
gâlcevi pentru întiețime. De aristocrație (zice el) nu-i teamă, căci
nime nu este așa nebun ca să vreie mai mulți domni asupra sa. M. P.
- Jump up ↑ Predeștinat
este cuvânt lătinesc, și poetul ne având asemene cuvânt romănesc ca
să-ș tălmăcească gândul său, au împrumutat de la lătenie. Acest cuvânt
va să zică: mai nainte orânduit sau hotărât spre ceva. Deci va să
zică poetul cu alte cuvinte: a cărui este ursita să slujească, acel mai
bucuros voiește a sluji unùi decât la mai mulți. C. Filologos.
- Jump up ↑ Baroreu
începe tocma de la Adam și Eva, și zice: istoria vremilor ne arată că
la epoca (adecă începutu vremii) întie a neamului omenesc, n-au fost
nice o stăpânie pe lume, numa stăpânia firească ce au părinții asupra
fiilor săi; atuncia fiind toți cei mai mici supuși din firea celui mai
bătrân, bucuros să supunea și cu voia lor, fiind între dânșii și
legătură de sânge, căci să oblăduiea de cătră cel mai bătrân părintește
și cu blândețe. Iară, după ce oamenii să mulțiră pe fața pământului,
atunci și familiile să înmulțiră, că să născură feciori din feciori și
din nepoți strănepoți; acestor strănepoți le era mai aproape tatul lor
și frații, decât strămoșul și al triile veri; deci mearsă răcindu-să
legătura de sânge întru dânșii, și iară să împărțiră în mai multe
familii părințești. Atunci (zice Baroreu) începu dreptul celui mai tare,
adecă dreptatea mergea după tărie, căci cel mai tare făcea ce-i plăcea
și nime nu putea să-l contenească, nefiind încă legile; iar' vâlfa
părintească rămasă fără enèrghie (putere). M. P.
- Jump up ↑ Anárhie
va să zică din cuvânt în cuvânt nestăpânie sau nerânduială, adecă o
stare a neamului, în care nu este nici o chivernisală, ci fieștecare
lucrează de capul său. Atuncia dară (zice Baroreu) au început anarhia.
Această namilă sângeroasă multă vreme necăji neamul omenesc, pănă ce
oamenii sâliți fiind de nevoie, să înțăleasără unul cu altul și
adunându-să la un loc hotărî mai multe familii, să sfătuiră cum ar face
ca să scape de volnicia celor mai puternici și de asuprelele din afară;
ș-aflară să facă o legătură între sine și o cetate, adecă o soțietate cu
lăcuirea împreună, ca într-acest chip uniți fiind mai lesne să să poată
apăra de năpădirile străinilor; însă stăpânia nu dedere la nici unul în
mână, ci așezându-și oarecare legi temeinice, hotărâră ca voia tuturora
să fie lege și, după aceasta să să facă toate. M. P.
- Jump up ↑ Însă fiindcă acest feliu de stăpânie care de pe grecie să cheamă democrația,
adecă stăpânia norodului, nu poate să trăiască multă vreme, că într-un
norod totdeuna să află unii mai iscusiți, mai puternici decât alții,
carii făcându-și partnici încep a să învolnici și a despotisi pe alții,
de unde făcându-să apoi împărechieri începură războaiele din lăuntru
(cetățănești). Și după lungi războaie căpeteniile părților să împăcară
și făcând între sine de- osăbite tocmele, ca ei însuși să stăpânească,
așezară o noao stăpânie care să zice, de la greci, aristocrație, adecă
stăpânia fruntașilor sau celor mai puternici dintru neam; iar norodul
care le ajută la aceasta, rămasă de mascară, rămasă supus acestor
aristocrați. M. P.
- Jump up ↑ Dar
fiindcă între aristocrați sau mai mulți asemene domnitori nu poate să
fie pace delungată, căci fieșcare dintr-ânșii va să fie cel mai de
frunte, deci care-i mai iscusit dintr-ânșii acuși supune sau pierde pe
ceialalți și să face sângur stăpân. Apoi măgulind mulțimea cu vorbe
dulci și daruri și alte făgăduinți, îș gătește pe-îndelete tronul de
monarhie, căci mulțimea ostănită de atâte războaie și valuri, oftând
pace, bucuros i să supune, iară el ferindu-să de a face cuiva sâlă și
rău, începe a-i chivernisi ca ș-un părinte.
- Jump up ↑ Așa
(încheind Baroreu) mearsără stăpâniile schimbându-să și făcându-să una
dintr-alta, pănă ajunsără la monárhie și văzând oamenii, prin lungă
ispită, că aceasta-i cea mai deplină, o așezară de veci să fie. M. P.
- Jump up ↑ Slobozan, precum s-arată, vra să arete că republeca e mai bună stăpânie decât monarhia. Republeca
va să zică o stăpânie unde norodu prin legi așezate de dânsul și prin
dregători din mijlocul lui, cu voia de obște aleși, să cârmuiesc toate
lucrurile țării. Monarh absolut, un sângur domnitoriu, care sângur așază legi după voia sa și el nu este legat cu nice o lege; iară proprietate
este cuvânt strămoșesc și însemnează însușimile de osăbi a unii
persoane sau unui lucru, precum a focului este firea a arde și a
încălzi; această fire ce nu să cuvine altui lucru, fără numa lui însuș',
să cheamă de cătră unii de ai noștri însușime, iar alții alsăuire. Autoriul Țiganiadii o cheamă proprietate și, precum socotesc, foarte bine, căci românii din Ardeal și acum obicinuesc cuvântul propriu și zic asta-i propriu a meu, adecă însuș al mieu; apoi acest cuvânt îl au și frații noștri italienii. Filologos.
- Jump up ↑ Slobozanul
zice că numa la cea tâmplare ar fi și el pentru monarhie, când să fie
un monarh dintru toți pământenii cel mai bun, drept și cu minte, care să
stăpânească ca ș-un părinte, însă ca să fie depreună și nemuritoriu.
Căci, deacă nu va fi nemuritoriu, atuncia trebuie a să teme de fii și
nepoții lor. M. P.
- a) Așa dară Slobozan nu este cu
totul împrotiva monarhiei, ci numa pentru că să teme ca să nu ajungă la
monarhie oameni răi, care să despotisască norodul. Erudițian.
- Jump up ↑ Îm
pare că Slobozan nu grăiește rău, căci deacă vom deosăbi idèa
părintelui de la stăpânitoriul unii țări sau împărății, ce rămâne? adecă
vitrecul care nu iubește pre fii țării! Iustin istoricul, alcătuitoriul
istorii a lui Trogus Pompeius, încă zice că întru început domnii și craii era părinții supusului norod. Erudițian.
- a) Așadar bine zice Slobozan! Mândrilă.
- Jump up ↑ Slobozan
mergând mai departe, zice că tâmplându-să întru o țară numa unul dintru
monarși care să fie rău, atunci nu să pot socoti toate nefericirile ce
asupresc pe un norod. Dar', zice, să punem că toți monarșii din sine
însăși vor fi buni, fiindcă nice o pricină au de a fi răi, ascultându-să
și cinstindu-să de cătră toți; totuș' zice el că și din altă pricină
monarhia nu-i place. M. P.
- Jump up ↑ Lord sau lorzi sunt boierii cei mai mari, cum în Anglia (Ingheltèra); paìri încă va să zică tot aceaiaș'.
- a) Acum văd eu pentru ce
Slobozan nu va să aibă monarși, adecă că măcar că monarșii sunt buni,
dar fiindcă ei arareori sunt în stare de a cunoaște toate ce să tâmplă
în țară și de a fi pretutindine de față, trebuie să să lasă pe miniștrii
săi, și apoi toate lucrurile atârnă în voia acestor oameni. Aceasta
încă nu-i fără temei. C. Criticos.
- Jump up ↑ Pentru
că (zice Slobozan) monarșii spre aceasta (adecă la dregătoria de
miniștri) aleg mai cu samă pre cei care-s pe lângă sine, care mai cu
samă sunt curteni, adecă ciocotnițitori și intriganți, care știu pe
monarh așa de bine a-l purta, cât în urmă el să face robul lor; ș-apoi
ei stăpânesc. M. P.
- a) Aceasta să află mai vârtos la
istoria împăraților de la Roma și de la Țarigrad, unde stăpânea
famenii, precum cel vestit Hrisafie și Eutropie și alții. Erudițian.
- Jump up ↑ Slobozan
zice că această ce spune el s-află în istoria crailor și a împăraților.
Deci, măcar să fie după theorie (privința minții cuvântătoare) monarhia
cea mai desăvârșită stăpânie, totuș' ispitirea veacurilor trecute au
arătat că monarhia în practecă (în aiava pusă la lucrare) nu are acele lăudate bunătăți; ba de-împrotivă s-arată că din monarhie totdeuna, în urmă s-au ales despoția. M. P.
- a) Încât e pentru practecă, adevărat zice Slobozan. Erudițian.
- Jump up ↑ Aici
aduce o asemănare care trebuie așa să să înțăleagă, că copaciul să
asamănă cu o țară, iar cariul cu monarhul; deci de-ar fi țara cât de
mare, cu toate ajunsă și înflorind cu de toate învățăturile, totuș',
deacă vei pune întrânsa un sângur stăpânitoriu, măcar să fie el strâns
cu multe legi și să aibă vâlfă cât de mică, totuș', din vreme în vreme,
el știe așa a-și mări putința și a să deslega de legi, cât mai pe urmă
să face absolut și strică toată slobozia țării. M. P.
- Jump up ↑ Merge
Slobozan desputând și zice: deci în zădar va zice nescare că să pot
pune legi și pentru stăpânitoriu, care să-l ție în frâu, căci la aceaia,
ca cineva să să sâlească a păzi legea, trebuie a avea putere silitoare;
și cum vei sâli pe stăpânitoriu, când el are puterea în mână? M. Pe.
- a) Eu nu înțăleg nimic din toate sfaturile aceste gurguiate. Idiotiseanul.
- b) Mie încă nu-mi intră în minte, vere; numa atâta precep și eu, că mai bine-i a avea un domn bun decât rău. Onoch.
- Jump up ↑ Speriénța va să zică ispitirea de toate zilele sau, precum zic latinii, experienția. Filolog.
- a) Toți mișeii mai bine voiesc o republică, ca să poată și ei sfătui și a să pune la dregătorii. Arhonda Suspusanul.
- b) Însă Arhonda dorește monarhia, știind că întrânsa va sfătui el!... Mustrul ot Puntureni.
- v) Eu aș voi multe dintru cele ce au zis Baroreu și n-aș lăpăda nice ceste ce zice Slobozan, adecă, de-ar putea să fie, aș face o monarho-republecă. C. Politicos.
- Jump up ↑ Aici
face osăbire între stăpânirea republicană și cea monarhicească și zice
că în republecă nu să dau porunci volnicește, ci după legi așezate și
toți cetățenii au asemene drepturi, iar în monarhie numa monarhul
poruncește după voie și ceialalți caută să asculte. M. P.
- Jump up ↑ Adecă
toți fii patrii din țară sunt slugile unui de obște stăpân și toate
averile lor sunt numa cu numele a lor, căci monarhul le socotește ca
visteria sa. Cu adevărat (zice el) că monarhul dă multe porunci, dar
toate sunt pentru biruri și dări, iar nice una spre folosul lor.
Monarhul nu caută numa să-și strângă avuții. M. P.
- Jump up ↑ Nobli este cuvânt lătinesc, de la nòbilis
ce însemnează un lucru ales, mai gingaș și mai de preț decât altele: de
aici apoi s-au zis oamenii mai de neam, mai ales la romani, nòbiles, adecă cei aleși din neam, la carii să numără patriții și de rândul călărașilor (ordinis ecvestris) carii la oaste făcea slujba de călărași cu cheltuiala sa. De-acolo, în vremile de mai pe urmă, s-au numit nobiles, pe care craii și împărații, pentru credința lor și slujba, îi numea nòbiles, dându-le pământuri și moșii. Pentru acești mai de pe urmă grăiește Slobozan, carii astezi în Ardeal să zic nemeși, iar la Moldova mazìli. Slobozan le zice nobli, de la lătenie, și bine le zice, căci după pronunțiația limbii noastre de-acum, nu să pot zice nòbili, ci nobli. Filologos.
- Jump up ↑ Slobozan
aici face altă asămănare, care nu este prea priitoare monarșilor.
Monarhul (zice el) este ca ș-un păcurariu, care mulge, tunde atâtea mii
de oi și mâncă, ba și vinde mieii lor; și atâte oi sunt numa pentru el
sângur!...
- a) Mai că așa este, de vom socoti bine! Onoch.
- Jump up ↑ Deci
(închiee urătoriul), pe care îngreunează lâna, aleagă-ș un păcurariu
care să-l mulgă, să tunză, să-l mânce, ba și să-l vânză; eu mai bine
voiu să moriu. M. P.
- a) Cu toate aceste, Slobozan să
vede mai multe din ură a vorbi decât după adevăr, căci pe vremile
noastre nu sunt așa monarșii. C. Criticos.
- b) Însă nice el nu vorbește de monarșii de-acum, ci de cei de demult. Simplițian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu